Fiecare factură cu plata la termen e un credit pe care îl acorzi fără garanție, fără dobândă și fără departament de risc. Legea 72/2013 nu te obligă să-l acorzi, dar stabilește exact ce se întâmplă cu termenul dacă taci, dacă îl negociezi sau dacă partenerul îl depășește.
Fără contract, termenul e de 30 de zile de la factură
Art. 4 din Legea 72/2013 fixează regula de bază: dacă nu ai convenit un termen, penalitățile de întârziere curg din a 31-a zi de la data la care debitorul a primit factura. Dacă data primirii e incertă, termenul curge de la 30 de zile de la primirea mărfii sau prestarea serviciului. Regula acoperă livrările fără contract scris, comanda verbală, factura trimisă pe email fără ca cineva să fi discutat când se plătește. Practic, orice furnizor care livrează fără contract are un drept de creanță exigibil la 30 de zile, chiar dacă nu a cerut niciodată un angajament de termen.
Plafonul contractual e de 60 de zile, nu 90 sau 120
Art. 5 limitează termenul de plată convenit între profesioniști la 60 de zile calendaristice. Depășirea e posibilă, dar are condiții: acordul trebuie să fie expres, iar clauza nu trebuie să fie abuzivă în sensul art. 12. Termenele de 90 sau 120 de zile, frecvente în construcții și retail, sunt legale numai dacă sunt negociate real și nu rup echilibrul contractual. O clauză de 120 de zile impusă de un cumpărător mare unui furnizor mic, fără negociere, e anulabilă.
Când partenerul e o autoritate contractantă, termenul e și mai strâns: art. 7 îl plafonează la 30 de zile calendaristice, cu posibilitate de extindere la 60 de zile doar dacă e stabilit expres în contractul și în documentația de atribuire, cu justificare obiectivă. Autoritățile care impun termene peste aceste plafoane prin contracte-tip riscă nulitatea absolută a clauzei de termen, conform art. 15. Pentru firmele care lucrează cu statul, întârzierile de plată nu sunt o problemă de negociere, ci un drept de creanță pe care Legea 72/2013 îl protejează explicit.
Penalizarea curge automat, fără notificare
Dacă debitorul nu plătește la termen, două consecințe se produc de drept, fără ca furnizorul să trimită vreo somație. Prima: dobânda penalizatoare, calculată la rata de referință a BNR plus 8 puncte procentuale pe an, pentru fiecare zi de întârziere (OG 13/2011, art. 3 alin. 2^1, aplicabilă prin art. 3 din Legea 72/2013). A doua: o despăgubire forfetară echivalentă a 40 de euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, pentru costurile de recuperare ale creditorului (art. 10). Suma se datorează per factură plătită cu întârziere, nu o singură dată pe relație. Dacă costurile reale de recuperare le depășesc, creditorul poate cere diferența, cu dovadă.
Detaliul care schimbă modul în care gândești termenul: penalitățile curg din ziua imediat următoare scadenței, nu din ziua în care trimiți o notificare. Notificarea e utilă ca dovadă în instanță, dar dreptul la penalități există independent de ea. Ce faci concret, pas cu pas, când un client depășește termenul și nu plătește, am descris separat în ghidul pentru factura neplătită.
Termenul scurt e cea mai ieftină protecție pe care o ai
Un termen de 15 zile în loc de 60 nu costă nimic, nu cere garanții și nu supără un partener serios. Singurul cost e o negociere, iar negocierea pleacă de la date. O firmă cu bonitate solidă, bilanț pozitiv și zero semnale de risc poate primi termenul standard de 30 sau chiar 60 de zile. O firmă cu capitaluri proprii erodate, datorii persistente la buget și dosare de recuperare de la alți furnizori merită plata la livrare sau, cel mai generos, 15 zile. Între cele două extreme se calibrează: termen scurt, avans parțial sau limita de expunere plafonată la o fracțiune din cifra de afaceri a clientului.
Verificarea care te duce la decizia de termen durează câteva minute și e gratuită pe verdictul verde. Checklist-ul complet al verificării înainte de credit comercial acoperă fiecare pas, de la starea la registru la bilanțuri și dosare. Termenul pe care îl acorzi la final e expresia acelei verificări, transformată într-un număr de zile. Un termen lung pe o firmă fragila e un credit acordat unei firme pe care, prin definiție, nu ai motiv să o creditezi.
Legea 72/2013 nu-ți spune câte zile să dai. Îți spune ce se întâmplă dacă dai prea multe sau dacă partenerul le depășește. Restul e o decizie de credit pe care o iei cu datele în față. Caută firma după CUI pe firmoscop.ro, uită-te la verdict, la scor și la semnalele din spate, apoi setează termenul pe ce vezi acolo. Cadrul legal citat reflectă Legea 72/2013 și OG 13/2011 în vigoare la 10 august 2026.